În imaginea de mai jos puteți observa imaginea live a Soarelui preluată de la Observatorul Solar si Heliosferic SOHO.
De la acelasi observator puteti urmări live parametrii caracteristici activității solare: fluxul de radiații X, fluxul electronic, variația intensității câmpului magnetic, fluxul de protoni, etc. Dati click aici.
Soarele este steaua aflată în centrul Sistemului nostru Solar. Masa totală a Pământului, a tuturor celorlalte planete, asteroizi, meteoroizi, comete precum și a prafului interplanetar care orbitează în jurul Soarelui, reprezintă abia 0,14% din masa întregului Sistem Solar, în timp ce masa Soarelui reprezintă 99,86%. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii, etc.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de exemplu prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii face clima favorabilă.
Prin activitate solară este denumit ansamblul fenomenelor nestaționare care au loc la suprafața și în atmosfera Soarelui, adică petele, erupțiile cromosferice, faculele, filamentele, protuberanțele, erupțiile radio și de radiații X. Fiind mai ușor accesibile observațiilor directe, petele au fost primele fenomene descoperite (Galileo Galilei în 1610). Toate celelalte fenomene solare au fost descoperite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. Fenomenele caracteristice activității solare au fost stabilite ca urmare a îndelungatelor observații și statistici asupra petelor solare și asupra celorlalte fenomene solare.
În timpul unei erupții solare o cantitate enormă de energie care se află în cromosferă și coroană este eliberată dintr-o dată. Materia este proiectată în coroană și particule de atomi accelerate până la viteze foarte mari sunt expulzate în spațiul interplanetar. Aceste fenomene sunt însoțite de o emisie de raze X (Röntgen), de unde radio și, în cazul erupțiilor mai puternice, de lumină vizibilă. Când ajung în apropierea Pământului și intră în atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează aurorele polare. De asemenea, ele perturbă propagarea undelor radio în jurul globului. Uneori ele duc și la defectarea rețelelor de distribuire a electricității.
Cu timpul, pe măsură ce instrumentele astronomice s-au perfecționat, oamenii au putut observa mai amănunțit toate perturbațiile Soarelui: petele solare ale fotosferei; erupțiile solare, protuberanțele și filamentele cromosferei; jeturile de gaze ale coroanei. Astăzi se știe că aceste fenomene sunt în strânsă legătură unele cu altele. Frecvența și intensitatea lor variază cu o perioadă de aprox. 11 ani. În timpul acestei perioade numărul petelor solare înregistrează un minimum și un maximum.
Activitatea solară a rămas suficient de învăluită în mister, dar se știe că aceasta este legată de magnetism și de rotația Soarelui.
Indicii principali ai activității solare sunt: numărul mediu de pete și aria totală a petelor. Numărul mediu de pete (sau numărul Wolf) este definit prin relația: W=k(10g+f), unde g reprezintă numărul de grupuri de pete, f numărul total de pete, iar k un factor ce depinde de instrument și de observator, care trebuie să reducă la aceeași scală datele provenind de la observatori și instrumente diferite.
Cu ajutorul observațiilor existente, Rudolf Wolf a reconstituit, începând din 1749, valorile lunare medii ale indicelui W. Aria petelor se măsoară începând din 1874 la Observatorul din Greenwich.
În prezent, se utilizează ca indice al activității solare și intensitatea radiației radio a Soarelui cu lungimea de undă de 10,7 cm. În 1843, Samuel Heinrich Schwabe a descoperit variația ciclică a numărului W de pete solare cu o perioadă de 10 ani. Descoperirea a fost confirmată ulterior de statistica lui Wolf, care a arătat că această perioadă este de 11 ani, dar uneori poate diferi cu ±3 ani. Sunt posibile perioade mult mai mari ale ciclului de activitate solară, de circa 90 și de 400 de ani. O altă lege a activității solare, pusă în evidență de Gustav Spörer, arată că există o mișcare de derivă a petelor (respectiv a regiunilor active solare) în intervalul de 11 ani al unui ciclu; astfel, petele se formează a latitudini heliografice de ±35 − ±40° la începutul ciclului, apoi acestea reapar la latitudini heliografice mai joase, astfel încât la sfârșitul ciclului ajung aproape de ecuatorul solar.
Ulterior, George Ellery Hale a aratat că semnul polarității magnetice a petelor din grupele bipolare revine după 22 de ani. La fel cu petele, variază și ceilalți componenți ai activității solare, adică erupțiile, faculele, protuberanțele, deși uneori după legi mai complicate. Aria în care se manifestă activitatea solară este compusă din centre de activitate, unde apar faculele, petele, erupțiile, protuberanțele, filamentele, etc. Când Soarele devine mai activ, suprafața sa se acoperă de pete și se observă mai multe erupții solare decât până atunci. Acestea eliberează în spațiu, printre altele, și mănunchiuri enorme de raze invizibile: raze X, raze ultraviolete, unde radio. Ele sunt însoțite și de producerea unui flux intens de particule atomice, încărcate electric: vântul solar. Cele care au mai multă energie ajung până la Pământ în câteva ore și se strâng în jurul planetei noastre. Pătrunzând în atmosferă, ele produc raze mișcătoare frumos colorate, aurorele polare. În emisfera nordică acestea sunt numite și aurore boreale, iar în emisfera sudică sunt numite aurore australe. Ele au aspectul unor perdele mari, roșiatice sau verzui, care unduiesc pe cer. Se pare că variațiile activității solare influențează clima de pe Pământ. Astfel, din anul 1645 până în 1715, nu s-a observat nicio pată pe Soare, iar această perioadă a coincis cu anii cei mai friguroși ai “micii ere glaciare”, o perioadă în timpul căreia temperaturile au fost anormal de scăzute în toată Europa. Prin contrast, începând de prin anul 1900, Soarele este mai activ și temperatura medie a Pământului a crescut ușor. Au fost descoperite multe legături asemănătoare între activitatea solară și perioadele de frig sau de caniculă de pe Pământ, dar nu se cunoaște încă exact modul în care aceste variații ale activității solare acționează asupra climatului.
