Cerul e o minune !

De cand primul copil s-a uitat uimit spre astri, spre maretia cerului, au trecut sute de ani… poate mii. Insa de fiecare data stelele stralucind in ochii copiilor nu pot fi comparate cu nimic. Sau poate doar cu o minune!

Cred ca acum a venit randul nostru de a impartasi copiilor secretele cerului si de a le transmite emotia calatoriei printre astri. In spatele casei, in afara orasului, departe de civilizatie, cerul le poate deschide portile imparatiei unde domnesc visele, aspiratiile. Iar aceasta calatorie, aceste taine transmise pot dainui o vesnicie.

Pentru cei mai mici dintre ei…


Ca prime invataturi in descoperirea astrilor, se pleaca de la lucrurile fundamentale. Pe scaune sau pe paturi pe iarba verde, insa inveliti, se priveste cerul. Sub maretia Caii Lactee se pot descoperi: Luna si dragonul intunecat; fata omului de pe Luna. In diferite perioade Luna isi schimba infatisarea. Ce putem observa? Stele, planete – care sunt diferentele? Cate planete, ca si Pamantul, se misca in jurul Soarelui?
La lumina calda a Lunii se pot spune povestiri, se pot aminti evenimente celebre din istoria astronomiei si destinele marilor astronomi din vechime.

Pentru cei mai maricei, de scoala generala…


Descoperiti constelatiile sferei ceresti si cele mai importante stele ce intra in componenta acestora. Dupa invatarea numelor acestora se pot aminti legende despre originea mitologica a constelatiilor. Sunt vizibile aceleasi constelatii pe tot parcursul anului? De ce unele apun sau rasar iar altele sunt vesnic pe cer? Care sunt punctele cardinale si cum ne putem orienta dupa stele?
Apoi este interesant de aflat care sunt stelele cele mai stralucitoare. Sunt oare la aceeasi distanta fata de Pamant? Care este cea mai apropiata stea de Soare? Exista o cea mai indepartata stea? Care sunt limitele Universului?

Pentru adolescenti…


Daca au in posesie o luneta, un telescop mic sau macar un binoclu este indicat sa inceapa expeditia spre stele.
Sa observam stelele. Sa descoperim diferentele dintre ele. De ce au culori diferite? Care sunt elementele componente ce le permite sa genereze lumina si caldura un timp atat de lung? Cu se pot clasifica dupa stralucire?
Se poate descoperi ora aproximativa sau anotimpul pe care il parcurgem folosind doar pozitiile stelelor?
Plecand de la frumoasa poezie “La Steaua” a marelui nostru poet national Mihai Eminescu, elevii pot intelege ca si in univers exista viata si moarte, pot descoperi ca sunt stele pe cerul noptii care poate au disparut de mult sau altele nascute care inca nu sunt vizibile.

Chiar daca stiinta astronomiei se descopera in natura, pe intuneric, vibrand pe aceleasi acorduri ca si Universul, uneori, folosind calculatorul si resursele sale nemarginite, putem spune ca universul poate fi vazut pe gaura cheii, insa el exista si asa! Vizitand site-uri informationale din domeniul astonomiei, este ca si cum am calatori printre stele. Cu o nava uimitor de performanta si cu ochii mintii atintiti spre descoperire.

Cerul e o minune ! Haideti sa privim SPRESTELE !

Activitatile astroclubului SPRESTELE.RO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
Instagram
Tiktok