Observarea cerului: săptămâna 23 – 27 Martie

Luni, 23 martie
Mercur atinge cea mai mare elongatie vestică (28°) la 10 P.M. EDT, cu câteva ore înainte să răsară înaintea Soarelui. La răsărit, mica planetă de 0,3 magnitudine se află la 10° deasupra orizontului în est-sud-est, iar discul său de 7″, este puțin peste jumătate luminat de Soare.

Astăzi se sarbatoresc și 180 de ani de la prima fotografie făcută la Luna plină. John Draper a realizat imaginea la această dată din observatorul său din New York, după mai multe încercări anterioare.

Marți, 24 martie

Luna nouă apare la ora 5:28 A.M. EDT. Câteva ore mai târziu, la ora 11:23 A.M. EDT, Luna atinge și apogeul. Acesta este cel mai îndepărtat punct fata de Pământ pe orbita sa, când satelitul nostru se va afla la 402.692 kilometri de Pământ.

Venus atinge elongatia estică (46°) la 6 P.M. EDT. La momentul cand Soarele coboara sub orizont, planeta se va afla sus pe cer, la aproximativ 43°. O oră mai târziu, Venus strălucește în continuare la 32° înălțime și se află la doar 9° sub Pleiade (M45), ușor de localizat.

Miercuri, 25 martie
Astăzi se celebrează 365 de ani de la descoperirea lui Christiaan Huygens a celui mai mare satelit a lui Saturn, Titan. Până în ziua de astăzi, Titan este singurul satelit al sistemului solar pe care umanitatea a trimis o sondă robotizată ca să-l exploreze.

Saturn se urcă pe cer înainte de răsăritul soarelui, când se va pierde în lumina stelei noastre strălucitoare. Înainte ca cerul să înceapă să se lumineze, întoarceți-vă telescopul către planeta cu inele și încercați să observați cea mai strălucitoare lună așezată la aproximativ 6″ nord-vest de planetă, stând depărtată, în timp ce majoritatea lunilor mai mici și mai slab strălucitoare se apropie mai mult de inele.

Joi, 26 martie
A 26-a zi din luna Martie oferă observatorilor planetari o adevărată sărbătoare a obiectivelor astrale. Cei care se trezesc devreme sunt răsplătiți cu un trio planetar în sud-est, cu o oră înainte de răsăritul soarelui: acolo, Marte stralucitor se află la jumătatea distanței dintre Jupiter și Saturn. Gruparea planetară este cea mai apropiată configurație a acestor aștri din ultimele două decenii.

La sfârșitul după-amiezii, strălucitoare pe jumătate, trece la 4° sud de Uranus, la 5 P.M. EDT.

Observatorii de seară pot ieși afară la apusul soarelui, cu un telescop simplu, pentru a vedea că discul lui Venus este pe jumătate luminat. Puteți găsi planeta în constelația Berbecul, strălucind la magnitudinea –4,4 la apusul soarelui. Pe măsură ce întunericul cade, schimbă-ți câmpul vizual  cu aproximativ 18° sub Venus, spre orizont, pentru a găsi planeta îndepărtată Uranus. Un satelit al său, luminat la 6% fata de planetă, strălucește în apropiere, dar chiar și cu strălucirea la magnitudinea +6 a gigantului de gheață, ar trebui să fie totuși vizibil.

Vineri, 27 martie
Sirius, numit și Steaua câinilor, este cea mai strălucitoare stea de pe cerul emisferei nordice. Strălucirea sa albastru-albă, de magnitudine +1,4 ar trebui să fie ușor de observat în sud, imediat cum apune Soarele. Sirius A, stea pe care o vedem cu ușurință de pe Pământ, este ca masă de aproximativ două ori mai mare decât cea a Soarelui și de aproximativ 1,7 ori mai mare ca dimensiune. Și ascunsă în strălucirea ei este o a doua stea, mai mică, numită Pup. Acest însoțitor, numit Sirius B, este un pitic alb mai mic decât Pământul, cu masa cât Soarele, “îndesată” în dimensiunea sa minusculă.

Sirius B își orbitează steaua pereche aproximativ o dată la 50 de ani. În prezent, cei doi aștri se află la mai mult de 10″ distanță – o distanță pe care o pot vedea instrumentele mai mari de amatori, care măresc foarte mult, în condiții atmosferice excelente. Micul pitic alb are 10 magnitudini mai slabe decât Sirius A, dar cu răbdare, noroc și instrumentele potrivite, puteți să vadeți Sirius B, aproximativ la est-nord-est fată de steaua mai strălucitoare.

Cer senin!